4 piese de mobilier pe care nu le mai gasesti in locuintele moderne

4 piese de mobilier pe care nu le mai gasesti in locuintele moderne

Timpurile se schimba, la fel si tendintele in moda. Iar in domeniul amenajarilor interioare, moda a cunoscut schimbari radicale. Tendintele actuale vin cu piese de mobilier cat mai simple, in culori albe sau deschise, iar pentru a crea efecte surprinzatoare se fac combinatii inedite. Ceea ce se gasea insa in locuintele din vremurile trecute este apreciat astazi la un alt nivel.

Exista persoane care doresc sa ofere locuintei un aspect vintage, de epoca, iar pentru aceasta trebuie sa faca alegeri potrivite in ceea ce priveste obiectele de mobilier. Mai jos vei gasi patru dintre piesele de mobilier care completau decorurile interioare pe vremuri, dar care astazi au fost inlocuite sau reinventate. 

Vitrinele, inlocuite astazi cu politele suspendate

Vitrinele bunicilor, acele biblioteci cu sticla in care depozitau bibelouri, cele mai bune seturi de pahare sau cani, dar si carti si diverse obiecte de decor nu se mai gasesc astazi in casele oamenilor. Acestea au fost inlocuite de modernele polite suspendate pe care stau cateva carti si obiectele de decor din flori de sapun sau din licheni. 

Cateva polite suspendate pe perete, de cele mai multe ori albe, care sustin tablouri de familie si obiecte de decor moderne, in culori vii au luat locul vitrinelor din lemn cu numeroase rafturi, unde erau depozitate fel de fel de obiecte. 

Bufetul de bucatarie reinventat in stil modern 

Bufetul de bucatarie a fost reinventat in ceea ce inseamna astazi o bucatarie moderna: corpuri de mobila de podea sau suspendate, prevazute cu numeroase sertare si polite, cu un aspect cat mai simplu. Obiectele si accesoriile din bucatarie care erau odata la vedere in bufetul de bucatarie sunt astazi ascunse vederii, asezate in spatele unor usi prevazute cu manere asortate, ci nu cu clasicii butoni. 

Bufetul de sufragerie, inlocuit de comodele tv

Nu numai in bucatarie puteai gasi un bufet utilizat in special pentru depozitarea accesoriilor specifice, ci si in sufragerie. De cele mai multe ori, bufetul din sufragerie depozita in sertare sale numeroase mici accesorii pe care le foloseai in activitatile de zi cu zi, mai ales obiecte care astazi nu mai fac parte din stilul de viata pe care il avem – aparatul video si casetele, micul televizor cu tub, magnetofonul si discurile. 

Acest obiect de mobilier este inlocuit astazi de comode tv cu un design cat mai simplu, minimalist, pe care sunt asezate, asa cum arata si denumirea lor, televizoare smart, de dimensiuni mari, cat mai subtiri si cu un aspect cat mai elegant.

Comodele tv moderne pot fi prevazute si cu spatiu de depozitare, mentinand in acest fel un aspect functional pe care l-a avut odinioara bufetul din sufragerie. 

Divanul, inlocuit de canapele extensibile

Divanul era o piesa de mobilier obligatorie in orice sufragerie, insa confortul oferit de acesta si aspectul functional nu au fost atat de multumitoare pentru lumea de azi, iar acesta a fost reinventat luand forma canapelelor extensibile.

Acestea sunt preferate si pentru posibilitatea de a se transforma in pat la nevoie, si pentru spatiul de depozitare cu care sunt de regula prevazute. Se poate spune ca acestea tin locul si vechilor lazi de zestre care au disparut aproape complet din amenajarea locuintelor moderne, mai ales ca astazi nu se mai pune pret pe zestrea lasata de inaintasi mostenitorilor.