Cum mobilezi o locuinta mica: 5 sfaturi pentru a te bucura de spatiu si functionalitate

Cum mobilezi o locuinta mica: 5 sfaturi pentru a te bucura de spatiu si functionalitate

Confortul este primul aspect pe care ai dori sa il indeplineasca o locuinta, respectiv fiecare incapere din aceasta. Dar pe langa confort, vei dori, cu siguranta, sa simti ca stai intr-un spatiu modern, amenajat dupa propriul plac, un spatiu in care sa simti ca poti respira si ca fiecare obiect isi are locul lui.

Cum este posibil sa amenajezi un astfel de loc atunci cand spatiul nu iti permite? Poate deveni mica ta locuinta locul ideal in care te poti simti bine? Iata 5 sfaturi care te vor ajuta sa te bucuri de spatiu si de functionalitate in acelasi timp. 

Exploateaza spatiile care la o prima vedere par inutile

Exista mici spatii pe care le-ai putea considera absolut inutile, insa daca stii cum sa abordezi lucrurile si cum sa reinventezi aceste spatii, ai posibilitatea de a le transforma in spatii nu numai utile, ci cu adevarat placute din punct de vedere estetic.

Spatiul de deasupra usilor, spatiul gol de sub scara sunt doar doua dintre locurile pe care ai putea sa le umpli in mod util si frumos. De exemplu, sub scara poti amenaja un dulap cu rafturi pentru depozitare, un ansamblu format din cuier si polite pentru incaltaminte sau chiar un mic birou, o biblioteca sau un spatiu de citit in care iti poti regasi linistea perfecta in momentele de relaxare cu o carte in mana. Sunt atat de multe lucruri pe care le poti face… 

Alege piese de mobilier multifunctional

Mobilierul multifunctional te poate ajuta sa ai la indemana tot ceea ce este necesar pentru depozitare, pentru relaxare si pentru orice aspect care tine de functionalitate. Nu trebuie decat sa te joci putin cu latura modulara si multifunctionala a mobilierului pe care il alegi.

O singura piesa de mobilier poate evolua si poate indeplini diverse functii in functie de nevoile pe care le ai pe parcursul zilei. Masina de spalat ascunsa sub un blat de lucru, o bucatarie ascunsa, o canapea sau un fotoliu cu spatiu de depozitare…

Joaca-te cu culorile

O camera mica nu trebuie sa fie neaparat alba pentru a reda ideea de spatiu. Cu cat creezi mai multe contraste, cu atat vei crea impresia unui spatiu mai mare si mai bine delimitat. Un perete colorat intr-o culoare puternica va contrasta intr-un mod inedit cu restul locuintei in tonuri deschise, iar alegerea unor fotolii, covoare sau draperii care sa se asorteze cu acesta va crea un efect surprinzator. 

Profita de spatiul pe verticala

Peretii decorati pana in tavan nu sunt sinonimul supraincarcarii sau aglomerarii. Poti amenaja intr-un mod extrem de placut si functional in acelasi timp o camera mica si pe verticala cu ajutorul politelor, etajerelor sau al corpurilor suspendate pe care le poti utiliza in bucatarie, in sufragerie si chiar in baie sau hol. Trebuie doar sa gasesti piesele ideale care sa se potriveasca stilului pe care doresti sa il adopti si totul va avea un aer mai degajat. 

Profita din plin de spatiul de stocare

O locuinta mica in care doresti sa depozitezi multe lucruri nu este tocmai locul in care ti-ai imaginat ca vei locui, nu? Insa poti face acest lucru, chiar intr-un mod destul de placut si folositor.

Economiseste spatiu investind in mobilierul de depozitare – dulapuri cu numeroase polite, dispuse pe perete pana in inaltul tavanului. Fiecare lucru va fi, astfel, la locul lui, iar tu vei dispune de libertatea de miscare dorita in propria locuinta.